
29.05.2020 11:00
Începând cu data de 1 iunie, se ridică restricțiile/interdicțiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii.
Se reia transportul rutier și feroviar internațional de persoane; se deschid terasele, cu distanțare de 2 metri între mese și nu mai mult de 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite; este permisă organizarea și desfășurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum 2 metri, unul față de celălalt, purtarea măștii de protecție. Se permite accesul pe plajă al persoanelor, cu condiția să le fie asigurate șezlonguri distanțate la 2 metri, dacă este vorba despre familii diferite. Competițiile sportive se vor putea relua în aer liber, dar fără spectatori. Este valabil și pentru bazinele de înot, închise sau descoperite, unde va fi permis accesul sportivilor pentru competiții și pregătire, desigur, cu respectarea unor norme de distanțare. Pregătirea sportivilor profesionioniști va fi permisă în spații închise, cu respectarea unei distanțări de 7 metri.